Tragedii umblate de strazi. Priviri ascunse de plete necunoscute, aripi de pasari moarte, si par atat de emo!
Totul se ascunde in mine – tacerea de ieri, rasul de azi, sarutul de maine…
Culori, culori, dungi albastre-albe, mov si taceri stanjenitoare, la o cafea jalnica din centrul orasului…
Pete, pete, zborsite pe asfalt, si peste ele, eu… Iar peste mine, tu…
Nu ma tine. Nu ma tine nimeni. Nu ma tine nimeni in brate.
Nu ma tine nimeni de fusta, si nici de par, si picioarele imi zburda pe langa casa ta straina de mine…
Nu ma trage nimeni de timp si de portofel, si castile raman infipte in urechi, pentru ca nu am cu cine sa vorbesc…
Nu ma acopera nimeni nici cu paturi, si nici cu saruturi, si azi totul imi pare stupid si singur.
Ma muta din loc gandul ca s-a infipt in mine singuratatea, in locul tau, si ca in mine creste putreziciunea, in locul calmului ca ma tii in brate…
Ma cutremura tricourile de barbati, pe care nu apuc sa le port, si nici camasile nu ma fac sa ma simt mai bine… Tu porti camasi, si eu nu te vad. Ai ochelari si nu te vad. Ai ochi si maini si picioare, si tot nu te vad.
Umbli, respiri, mananci, gandesti, traiesti.
Umblu, respir, mananc, gandesc, traiesc.
Pustiu. Rece. Frig. Tarziu.
