imi place sa-mi imaginez ca esti aici… si ca ma saruti incet, pe ceafa. apoi imi sufli parul din ochi, te uiti la mine, si ii saruti pe fiecare in parte, pe unul rece, pe unul cald, pe unul dulce, pe unul acrisor, si toata durerea mea se scalda in balta asta umeda a lacrimilor sterse de tine…
imi place sa-mi imaginez ca ochii tai ma alina, asa cum ai mei te mangaie in fiecare seara, si te viseaza, si te saruta, si te adorm, si au grija de tine…
imi place sa-mi imaginez ca azi vrei sa ma tii in brate, si ca o sa-mi promiti ca de azi totul va ramane asa, in nemiscare muta, in tacere absoluta, eu in ochii tai, tu in ochii mei, intr-un echilibru perfect…
… iar intre noi ar atarna doar fire de tacere…
tu imi faci ochii verzi, umezi, reci, distanti si totusi, atat de apropiati de ai tai… as zice ca daca mai vars o lacrima, s-ar atinge si ei intr-un final…
as zice ca daca as mai varsa o lacrima, pleoapele noastre s-ar deschide si ne-am vedea cu alti ochi, mai curati si mai puri decat tot ce am fost vreodata…
as zice ca daca ni s-ar deschide ochii mai bine, ne-am vedea mai bine si am sti cum sa ne pastram unul in celalalt atat de bine, incat raul lumii sa nu ne mai atinga…
as zice ca daca ne-am inchide atat de bine unul in celalalt, am deveni unul, si din doua rele, n-ar ramane decat unul bun, care dainuie si bantuie si-si bucura sufletul cu muzica facuta de sine si cu durerea spalata de primele noastre lacrimi…
